"Foarte profesionisti! Recomand cu incredere, colaboram excelent de ani buni."
Fun‑Food Service
Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, aveți dreptul de a vă retrage din contractele încheiate la distanță, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care intrați dvs. sau o parte terță, alta decât transportatorul, indicată de dvs., în posesia fizică a produselor / a ultimului produs.
Ce condiții trebuie să îndeplinească produsele (condiții generale care se aplică tuturor produselor)?
Poți returna produsele în termen de 14 de zile calendaristice din momentul în care ți-au fost livrate de curier, fie că ești persoană fizică sau juridică. Așadar, pentru a fi luat în considerare, formularul de retur poate fi trimis cel târziu în a 14-a zi calendaristică de la data livrării/ ridicării a produsului.
Poți returna orice produs pe care îl primești cu defect de fabricație, în termen de 14 de zile de la data livrării.
Toate produsele pe care le returnezi trebuie să fie în aceeași stare în care le-ai primit. Nu putem accepta produsele asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate sau care au fost deteriorate de către tine:
- au ambalajul deteriorat sau incomplet,
- urme de uzura sau folosire excesivă,
- zgârieturi,
- ciobituri,
- lovituri,
- șocuri mecanice / electrice.
De asemenea, nu putem accepta produsele care nu sunt însoțite de toate accesoriile care au fost livrate împreună cu produsul.
Este necesar să returnezi produsele în ambalajul original, însoțite de etichetele inițiale, intacte, certificatul de garanție în original, dacă a fost emis de producător/ distribuitor și toate documentele cu care ți-au fost livrate.
Dacă produsele pe care ți le-am livrat au fost însoțite de eventuale cadouri (promoții), când returnezi produsele trebuie să returnezi și cadourile (promoțiile).
Costurile de transport pentru returnarea produselor revin în sarcina clientului.
Rambursarea banilor pentru produsul/ produsele returnat(e) se va face în contul bancar specificat de beneficiar în formularul de retur, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea coletului, cu condiția ca produsul/produsele să fie în aceeași stare în care le-am trimis.
Pentru detalii suplimentare privind returnarea produselor comercializate de CORNICO SNACK FOOD SRL ne puteți contacta prin email: cornico@cornico.ro
Pentru returul unui produs, vă rugăm să completați și să ne trimiteți ACEST FORMULAR la adresa de e-mail: cornico@cornico.ro.
Recenzii reale de pe Google
"Foarte profesionisti! Recomand cu incredere, colaboram excelent de ani buni."
"Printre cele mai serioase companii cu care am colaborat. Toata echipa super profesionista. Foarte prompti si produsele de o calitate exceptionala. Recomand."
"Super seriozitate si produse excelente! Un partener de incredere! Recomand!"